Posts under Urgent! Category

Implinise un an când a avut loc accidentul nuclear civil de la Cernobâl şi se gândeşte că acesta ar putea fi cauza afectiunii grave de care sufera astazi: cancer al ţesuturilor moi. Minionă şi timidă, blanda sau involburata, inzestrata cu o mare inteligenta emotionala, Adriana îşi petrece existenta, inca de la sfarsitul anului trecut, în secţia de oncopediatrie a Spitalului Clinic Fundeni cu diagnosticul angiosarcom epitelioid grup 3 (adică cel mai înalt grad de malignitate).

Pe 20 iunie 2011 a făcut a treia operaţie a tumorii recidivante de la picior, dar pe lângă aceasta în zonă au mai fost extirpate si invaziile musculare. În ianuarie 2011 a aflat si de existenţa unor metastaze pulmonare. Inca nu s-au descoperit motivele care duc la aparitia si dezvoltarea sarcoamelor, iar ea s-a resemnat cu sintagma “cauze necunoscute”. Nimeni din familia ei nu a fost şi nu este bolnav de cancer.

A copilărit la Zimnicea şi cel mai mult îi plăcea să meargă la Dunăre să înoate, chiar dacă era un combinat chimic pe malul celalalt, aproape de oraş, care polua zona.

În 2005 a venit în Bucureşti, studenta fiind la Facultatea de Litere. Un nodul la coapsă, de 2 cm, situat la suprafaţă, care se simţea fără să o doară, a făcut-o să meargă la un consult în luna noiembrie a acelui an. A fost operată ambulator, la o clinică particulară. I s-a spus că formaţiunea seamănă cu un chist, fără să se stabilească – pre sau postoperator – natura formaţiunii. S-a terminat totul în aceeaşi zi; cum rezultat de la patologie nu a primit, Adriana aproape că a uitat episodul. Avea 19 ani şi nu s-a gândit nici un moment cât de gravă ar putea să fie situaţia. După doi ani, în ianuarie 2008, formaţiunea tumorala a reapărut.

Între timp, Adriana şi-a urmat studiile şi s-a angajat la redacţia publicaţiei Cinemagia. În vara lui 2008 a început să i se facă rău inexplicabil, aproape zilnic. Un abonament la Medsana făcut pentru fiecare angajat al firmei, a ajutat-o să ajungă la chirurgul Irinel Popescu. Acesta a consultat-o, a zis că nu îi place ce vede şi, ca atare, i-a dat trimitere pentru un RMN. Venită cu rezultatul pe care scria tumoră malignă, Irinel Popescu a întrebat-o: “- Dar tu nu ai părinţi, de ce umbli singură prin spitale?!”. A programat-o pentru operaţie săptămâna următoare. Adriana are părinţi, parinti care o iubesc nelimitat si neconditionat şi a trebuit să le transmita telephonic diagnosticul. Socul acestora a fost devastator. A încercat să-i protejeze, prezentându-le situaţia ca fiind mai bună, spunând că este vorba de o suspiciune (de cancer). Adriana e cea care îşi încurajează staruitor părinţii. La începutul lui septembrie 2008 i-a fost indepartat un alt tesut metastazic, iar la inceputul lui octombrie 2008 a început tratamentul chimioterapeutic, pe care l-a urmat pana februarie 2009; au urmat 6 saptamani de radioterapie. A fost declarată vindecată şi chemată la control dupa şase luni. A urmat o perioadă normala: care a mers la facultate şi birou ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Purta o perucă cu cozi. În 2008 trebuia să dea licenţa, dar din cauza bolii a fost nevoită să o amâne. Pregătea o lucrare despre textele politice ale lui Eminescu.

În toamna lui 2010 a început să o doară piciorul, o durere persistenta. Cu câteva zile înainte de Crăciun a facut ecografie de control ca “să stea liniştită înainte de sărbători”. Aşa şi-a zis, pentru că nu credea că e vorba despre o recidivă. A aflat că formaţiunea are deja 2 cm. Uriasa. Cum doctorii lipseau de sărbători, a început să caute informaţii despre boala ei. Atunci a citit că şansele de supravieţuire sunt foarte mici, dar că există, totuşi.

Pe 20 iunie, asa cum am amintit deja, a suferit a treia interventie chirurgicala. Tumoarea crescuse de la 2 cm la aproape 5 cm.
Adriana Cuta: “Legat de doctori, nu am intalnit pana acum niciunul care sa-mi vorbeasca despre boala mea. Iar asta e cauza multor probleme. Lipsa de incredere. Deciziile mele gresite. Pesimismul. Tot din cauza lipsei de comunicare eu nu simt ca am vreo legatura speciala cu doctorii. Nu mi se pare corect ca ei sa stie ceva despre mine si sa nu-mi spuna. Intr-adevar, mi s-a raspuns la intrebari. Dar de mult ori nu am stiut ce sa intreb sau nu am stiut ca trebuie sa intreb. In 2008, la episodul anterior al bolii, doctorii care m-au tratat, m-au lasat sa plec acasa fara sa-mi dea cea mai mica idee despre ce inseamna diagnosticul de angiosarcom. Si nu am stiut pana in 2011, cand boala a recidivat. Atunci am citit pe internet si m-am ingrozit sa aflu ca este o forma de cancer foarte agresiva si foarte rara, ca nu exista un tratament si ca sansele de supravietuire sunt cam 10%. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost ca oncologul, chirurgul, radiologul, anatomo-patologul stiau si nu mi-au spus. Apoi m-am gandit ca poate nu stiau. Oricum, m-am intors foarte sceptica la medicina alopata. Abia acum am inteles cat de important este sa urmez un tratament. Si m-am hotarat sa fac tot ce pot pentru a avea acces la el.”

Visul Adrianei este unul incarcat emotional si afectiv: isi doreste sa faca voluntariat in Africa sau in Romania, pentru a-i ajuta pe cei aflati in suferinta.

Motto-ul Adrianei: keep on keeping on.

Vom continua si noi sa luptam pentru implinirea viselor ei si pentru viata ei. Un tratament oncologic pe care ar trebui sa il urmeze imediat in clinica Anadolu din Turcia, ar putea fi sansa ei pentru supravietuire.

Costul depaseste 40.000 EUR.

(more…)