Posts under Intervenţii chirurgicale Category
Scris de . 0 Comentarii
Andrei Stefan are numai 6 ani, dar de când s-a nascut a trebuit sa lupte pentru a supravietui si a deveni intr-o zi un copil normal.
El sufera de tetrapareza spastica si de epilepsie. Nu se poate deplasa,nu poate vorbi si poate sta numai în pozitie orizontala sau cu capul sprijinit.
Din anul 2008 pâna în aprilie 2009 a urmat o cura de recuperare în Ucraina care a avut rezultate vizibile. Parintii lui Andrei fac tot posibilul pentru a strânge banii necesari pentru un nou tratament in Ucraina. Sunt necesare trei sedinte de recuperare pe an pentru ca Andrei sa se vindece.
Acest copil deosebit merita o sansa. Cu ajutorul acestui tratament va putea sa se joace, sa alerge, sa râda si sa se bucure de fiecare zi.
Scris de . 1 Comentariu
“Buna ziua, Numele meu este Camelia Porfir si ma adresez dvs.in speranta ca printre cititorii dvs. vor fi oameni care vor dori sa ma ajute.
In luna iunie a acestui an , fiica mea in varsta de 23 de ani, PORFIR DENISA CORINA, studenta, a fost diagnosticata cu o forma rara de leucemie – leucemie acuta limfoblastica cu celule T.
Pentru ca din pacate, in Romania, medicii nu au fost interesati de cazul ei nici macar pentru a-i pune un eventual diagnostic si pentru ca starea de sanatate a fiicei mele se inrautatea tot mai mult cu fiecare zi, cu ajutorul lui Dumnezeu si eforturi uriase am reusit sa o duc in Italia, unde in 10 zile a fost diagnosticata cu aceasta boala si a primit ingrjirile medicale ce efectiv i-au fost refuzate in tara ei .
Posibilitatile mele financiare sunt relativ reduse astfel incat din salariul meu nu reusesc sa acopar costurile necesare sustinerii fiicei mele
.
In masura in care considerati ca este posibil, va rog sa ma ajutati si sa faceti public si cazul Denisei poate ca se vor gasi oameni cu suflet mare care vor dori sa ne ajute.”
Scris de . 0 Comentarii
“Buna! Eu sunt Stefan Vasile Radulescu si m-am nascut in data de 28 Mai 2006, la ora 0:50, intr-o noapte furtunoasa, asa cum mi-a fost si viata de pana acum!….
Diagnosticul ne-a socat pe toti, sarcina decurgand aparent fara probleme:
- picior var equin stang;
- pareza plex brahial dreapta;
- pareza flasca a membrelor inferioare;
- hidrocefalie congenitala compensata;
- hipoplazie de corp calos;
- strabism convergent bilateral
- displazie de sold stang.
In 2 cuvinte grele: sindrom plurimalformativ.
Am inceput recuperarea din a 5-a zi de viata a minunatului nostru copil, aceea fiind si ziua in care am ajuns cu el acasa din maternitate. Cu piciorusul stang si manuta dreapta in gips, am inceput viata de proaspeti parinti greu! Primele trei luni au fost chinuitoare atat pentru noi dar, mai ales, pentru Stefanut! Analize, 2 tomografe, ecografe transfrontanelare saptamanal, controale la cate 3 cabinete odata, pune gipsul – scoate gipsul, etc. Dupa controlul neurologic de la Tg. Mures la Dr. Rodica Mera am inceput cu adevarat lupta impotriva atator boli! Ea ne-a dat incredere, putere si vointa de a-l face bine pe puiutul nostru! “Copilul acesta poate fi un copil normal, trebuie doar sa va puneti serios si hotarati pe treaba”, ne-a spus plina de incredere D-na Dr. L-am strans pe Stefi mai tare in brate (dar nu prea tare ca-i zdrobeam gipsuletul!) si am pornit la alte controale, vizite medicale, terapii. Pe atunci nu stiam nimic despre recuperarea bolilor neuromotorii ale unei persoane, in special, copil! Acum, am putea spune ca asta e viata noastra !
Am citit, ne-am documentat, am intrebat in stanga si dreapta, am luat fiecare “boala” de-a lui Stefi si am cautat tratament, terapii si tot ce se putea gasi pentru vindecarea ei! Pana la 6 luni am mers periodic la cabinetul Dlui Dr. Mironescu din Brasov pt schimbarea gipsului, masarea piciorusului si a manutei, pt a reduce malformatiile fizice cat mai mult si cat mai devreme posibil. Insa la 6 luni Stefi nu facea nimic (inafara de a papa, plange, dormi si … ce mai fac bbeii in scutec!). Atunci Dna. Dr. neurolog si Dl. Dr. ortoped ne-au recomandat stoparea gipsarii si introducerea kinetoterapiei. A fost primul nostru contact cu aceasta latura minunata a medicinii. Am pornit cu tehnica Vojta, la Tg. Mures, cu dr. Bogdan Baghiu. A fost ca o minune pt noi si copilul nostru! Chiar dupa cateva zile de sedinte intensive de Vojta, Stefanut incepea sa duca jucarii la gurita, sa ridice cate un piciorus. A fost exact ce avea el nevoie: o “dezamortire” a simturilor si a incheieturilor, a muschilor..
Dupa 2 luni de terapie Vojta ne-am intors acasa unde am continuat la domiciliu, facandu-i chiar noi, dupa sfatul si indrumarile kinetoterapeutului. La 1 anisor am inceput o alta tehnica, Bobath, la Centrul de recuperare “Micul Print” din Brasov, gratuit, pe baza certificatului de handicap. Pe langa tratamentul medicamentos, kinetoterapia si masajul general de aici ne-au dat sperante mari. Progrese se vedeau, insa destul de greu, in timp…
Strabismul convergent a fost foarte bine “rezolvat” prin operatie de catre Dna. Dr. Apatachioae din Brasov, insa pentru hidrocefalia compensata are tratament pe viata, iar pentru retardul psiho-motor, intarire, stimulare a circulatiei sangvine in tot corpul (in special in caput), a primit inca de la 3 luni medicamente continuu, luate grupat, cate 2-3 odata. Pentru displazia de sold a purtat noaptea chilot de abductie si s-a vindecat, iar pentru piciorul var-equin poarta incaltaminte ortopedica ziua si orteza noaptea.
La 1 an si jumatate Stefi abia statea in fundulet, cu un echilibru precar. Atunci am fost la recuperare la 1 Mai – Oradea. Am avut ghinionul de a ne imbolnavi amandoi, dar mai rau Stefan. Am venit de urgenta la spital in Brasov si, dupa ce ne-am insanatosit (cu greu) am decis sa cautam mai mult un tratament eficient pt el. In special in afara tarii.
Asa am descoperit pe un forum informatii despre Clinica Internationala de Reabilitare din Truskavets, UCRAINA. In 3 luni eram deja la recuperare. A fost greu cu strangerea banilor ( 2500 euro) insa dupa ce au aflat intentiile noastre, familia, rudele, prietenii, cunostintele noastre incepeau sa vina efectiv sa ne aduca bani si incurajari! Am strans in 3 luni de zile banii necesari si am plecat pt prima data la recuperare in strainatate (martie-aprilie 2008)! In sectiunea “poze – Ucraina1″ se pot gasi imagini din primul tratament acolo!”. Cu ajutorul lui D-zeu, totul a decurs ok, a fost intradevar obositor si surmenant, ne-am ratacit de cateva ori, insa a meritat! Fiecare gest, banut, muschi sau creier incins.. a meritat! Stefanut a pornit in patru labe! Il vedeam mult mai tonic, mai stapan pe manute si picioruse, mai atent la tot ce-i spuneam.
A urmat dupa trei luni (iulie 2008) al doilea tratament, dupa care Stefi mergea sustinut si “pe langa pat”. Deja se bucura de tot ce-l inconjura, ne intelegea mult mai bine, comunicam.. Manuta dreapta si piciorusul stang devenisera mult mai drepte si eficiente! Toate acestea combinate cu tratamentul medicamentos, hidroterapia si recuperarea din tara, la “Micul Print” plus dragostea noastra (a familiei, rudelor, prietenilor) si socializarea, plimbarile si joaca in aer liber, in parc, …, l-au facut pe micutul nostru (care e un luptator) sa invinga boala si neputinta!
In octombrie a urmat un al treilea tratament de recuperare la Clinica din Ucraina, unde din prima zi acolo Stefi A MERS! A fost o bucurie enorma pt noi. La 2 ani si jumatate a reusit sa mearga singur!
De atunci am capatat toti incredere si ne-am promis ca facem tot posibilul si-l mai ducem macar o data sau de doua ori pe an in Ucraina. Astfel ca in 2009. in iulie, in urma unei puternice campanii de strangeri de fonduri a trustului de presa “Monitorul Expres” Brasov, am fost pentru a patra oara in Truskavets. Iar dupa numai o luna de la intoarcere, Stefi urca scarile doar tinandu-se de balustrada, fapt pe care inainte de tratament nu-l putea face! Multumim lui Dzeu ca ne-a indrumat calea spre acel minunat loc in care ne-am pus sperante multe si vise si iata ca s-au implinit!
A mai ramas visul de a-l auzi vorbind! Are deja 4 ani si un pic si nu spune decat “mama”, “ou”, “baba” si cateva onomatopee, pe care le mai si combina si iese un “limbaj” numai de el inteles. Desi facem logopedie de 4 ori/sapt, merge greu. Ne intelegem destul de bine, comunicam non-verbal, insa de vorbit… mai putin! …. si are un glascior minunat!
Am descoperit (in urma cautarilor pe net ) o clinica in Ungaria, Peto Institute, unde personal calificat si dedicat invata copiii (si nu numai) cu dizabilitati sa se descurce singuri, “sa-si ia viata in propriile maini”. Un tratament de 10 zile e 480eur (48 eur/zi) fara cazare, masa, transport! Am reusit si l-am dus pe Stefi acolo. Dupa un tratament de 2 saptamani in 2009 imbunatatirile au inceput sa apara. Stefi a invatat sa arate cu degetul, sa se dea “tumba”, sa execute ordine simple, chiar sa ma ajute sa “pun masa” si sa fac ordine. Acolo am lucrat tot timpul langa el, i-am tradus in romaneste tot ce se discuta catre el si am facut impreuna exercitiile, dansurile si jocurile si astfel am putut continua acasa foarte usor aceasta terapie.
In mai 2010, in urma unui articol umanitar in cotidianul “Gandul” Bucuresti, am reusit un nou tratament in Ucraina, ce l-a adus mai aproape de normalitate. Mai concret, motric este aproape bine, acum poate chiar si topai pe ambele picioare, daca e sustinut. Coordoneaza bine miscarile bratelor, ale picioarelor, statura este foarte buna, insa recomandarile medicilor spun ca ar fi necesar continuarea tratamentului, reluarea la un anumit interval de timp, asfel sa-i stimulam mai mult intelectul, poate asa isi va gasi si puterea de a vorbi! Deasemenea, reflexele la nivelul membrelor inca sunt distonice, iar pentru asta e nevoie de multa stimulare.
Insa costa! In Ucraina, si la Peto, ca si la “terapia cu delfini” din Turcia sau Odessa, HBOT din Constanta, pe care inca nu le-am incercat dar speram la ele, speram ca vom reusi sa nu intrerupem cursul acestor terapii aducatoare doar de bine.
E greu si umilitor sa strangi bani, sa ceri bani unor necunoscuti sau cunoscuti, sa apari la tv, radio sau in ziar, etc, insa cand il vedem pe fiul nostru cum merge zi de zi la o gradinita normala, cum si-a facut prieteni cu care rade, se bucura, se joaca si isi petrece majoritatea timpului, cand ne gandim ca totul este pt a-i crea lui un viitor mai bun, nu mai simtim nici o frustrare, catusi de mica! Ne gandim ca facem ceea ce orice parinte ar trebui sa faca pt propri copii. Iar gandul acesta ne da puterea de a merge inainte si a-l vindeca pe Stefan, a-l face UN COPIL NORMAL. Si speram ca intr-o zi va fi chiar el cel care va ajuta un bebelus/copil nascut cu probleme….
Daca vreti sa-l ajutati pe Stefanut o puteti face donand in urmatoarele conturi in lei :
RO57BRDE080SV47570500800 – BRD sucursala RASNOV,
titular: RADULESCU RAUL
Cod SWIFT: BRDEROBU
Adresa BRD Brasov: M. Kogalniceanu nr. 5
sau
RO07INGB0000999901716715- ING BANK sucursala BRASOV,
titular: RADULESCU IONELA STEFANIA
Cod SWIFT: INGBROBU
Adresa ING Central: Sos. Kiselev nr. 11-13 Bucuresti, RO
Contact:
- Ionela Radulescu: 0730.644.395 (stefi77@gmail.com)
- Raul Radulescu: 0730.244.563 (raul_stefan@yahoo.com)
Multumim!
http://helpstefanut.wordpress.com
Scris de . 0 Comentarii
“Laurentiu s-a nascut pe 23 iulie 2010 fara antebratul si mana stanga. Mai precis, conform Biletului de externare din 27 iulie al n.n. din maternitate“Agenezie mana stanga”. Dupa ce ne-am venit in fire, dupa ce am inceput sa acceptam ideea, am cautat sa vedem ce s-a intamplat. Nimeni din familiile noastre nu prezinta vreo malformatie de felul acesta, deci nu se putea transmite genetic, mai mult Laurentiu are doi frati perfect sanatosi. Atunci, ce s-a intamplat cu manuta baietelului nostru?
Dupa investigatii medicale concluzia ar fi ca este vorba despre o banda amniotica ce a intervenit asupra manutei inainte de 4 luni de sarcina. Dupa aceasta data, trauma fizica generata de amputarea manutei ar fi dus la deces.
Ca viitoare mama am vrut sa ma asigur ca bebelusul nostru va fii bine si sanatos, de aceea am facut nu mai putin de 8 ecografii, printre care 4D, la medicul care a supravegheat sarcina. Aproape toate au fost efectuate la cabinetul particular al Doctoritei Mitranovici din Deva, de asemenea medic la Spitalul din Brad, care la nastere a fost la fel de surprinsa si care a afirmat ulterior, fara lipsa de compasiune ca “nu a vazut” ca lipseste o parte atat de mare din manuta.
Desigur ca, in plus, am facut si faimoasa ecografie de vizualizare a morfologiei fetale la aproape 6 luni de sarcina, in care au fost masurate si comparate toate segmentele corpului. Acest lucru s-a intamplat la Clinica de Ginecologie 1 din Cluj, sub parafa medicului Kovacs Tunde. Si, totul a fost in parametri normali. Cum am fi putut pune la indoiala rezolutiile unor specialisti? Si, totusi, iata ca increderea ne-a fost inselata.
Ca parinti, nu putem accepta ca motivul pentru care fiul nostru nu are o manuta, este acela ca medicul care a urmarit sarcina nu a vazut, desi am fost la cabinetul ei particular si am platit-o sa-si faca meseria”. Pe langa pozitionarea fatului si bataile inimii, medicul care efectueaza ecografia are posibilitatea (si datoria) ca pe parcursul procedurii medicale, sa observe eventuale anomalii. De aici incepe alta poveste. Descoperite la timp, aceste probleme ar fi avut sanse de remediere in proportie de 100%. Nu in Romania, desigur. In fapt aceasta este marea noastra durere. Cu un plus de atentie din partea medicilor, nu ati mai fi ajuns sa cititi aceste randuri iar Laurentiu ar fi fost un copil perfect sanatos.
Poate ca aceasta poveste nu este la voia intamplarii… Dumnezeu stie.
Ce este de facut? Medicii ne-au sugerat ca doi ani sa nu efectuam nici o interventie asupra mainii baietelului. Dupa acesti ani, odata cu inovatiile sau inventiile din medicina, sa alegem ceea ce este mai putin traumatizant pentru el.
Pentru Laurentiu se poate aplica in cativa ani o proteza bionica. Pana atunci insa, tratamentul este unul costisitor. Trebuie ca mana stanga sa fie “educata” sa gandeasca la fel ca mana dreapta. Si creierul lui Laurentiu sa invete ca a avut mana stanga, si sa inceapa sa-i dea “comenzi”. Ce-i drept mainii bionice.
Costul tratamentului pentru toate aceste proceduri este de cel putin 185.000 Euro. Ideal ar fi ca tratamentul sa inceapa dupa varsta de 2 ani. Se aplica intai proteze statice, pentru acomodare, apoi treptat sa i se aplice cordonul electronic care va simula, si va clona practic prezenta centrilor nervosi de la mana dreapta. In continuare se vor aplica proteze din ce in ce mai performante, se vor regla dupa dimensiunile corpului lui Laurentiu, bateria in functie de toleranta, in functie de grupa sanguina, etc.
Simultan cu aceste proceduri, se fac tratamente de fizioterapie. Neavand mana stanga, va exista un soi de atrofie pentru toti muschii spatelui, ai gatului, ai omoplatului stang, etc. Pentru a evita acest lucru, se intervine cu exercitii fizice specifice acestui tip de afectiune, care la noi in tara aproape ca nu se cunosc.
Costurile protezei, interventia chirurgicala si tratamentul care va urma pentru a-i usura integritatea sociala sunt mult prea mari pentru posibilitatile familiei. Aici, interventia fiecaruia dintre Dumneavoastra ne poate ajuta sa ii oferim lui Laurentiu un viitor altfel. Orice ajutor poate face o difernta pentru viitorul lui Laurentiu Orice donatie conteza, indiferent de suma donata.
Sa va ajute Dumnezeu!
Părinţii lui Laurentiu.
Conturi
RO20INGB0000999901232839(RON)
RO71INGB0000999902359352 (EURO)
Codul SWIFT: INGBROBU
RO87INGB0000999902359355 (USD)
Codul SWIFT: INGBROBU
Sucursala Hunedoara
Titular cont: Giubelan Lavinia Cornelia mama lui Laurentiu Ci seria HD numarul 455057″
Scris de . 0 Comentarii
“Buna ziua, Indraznesc sa va scriu cu multa speranta in suflet. Ma numesc Vacarus Tudorita am 29 de ani, sunt din orasul Fundulea, judetul Calarasi si aceasta este povestea mea si a fetitei mele Maria Rebeca:
Fetita noastra sufera de malformatia ANEVRISM VENA GALEN, afectiune foarte grava si extrem de rar intalnita in randul bebelusilor, constand in dilatarea venei Galen prin subtierea texturii unui perete, ce prezinta atat riscul provocarii insuficientei cardiace, cat si riscul leziunii acestui vas de sange, ambele situatii fiind incompatibile cu viata.
Apelez la dumneavoastra pentru a va alatura unei sperante, unei sperante la viata.
Donati pentru sansa Rebecai la viata!”
Scris de . 0 Comentarii
“Ma numesc Gintagan Anamaria Teodora si am pasit in aceasta lume intr-o zi de marti 3 iunie 2008. Avea sa fie pentru parintii mei cea mai frumoasa zi, dar nu s-a intamplat asa. In timpul operatiei ceva s-a intamplat si de acea cred ca medici nici nu se asteptau ca eu sa nu plang. Dupa cateva minute de resuscitare si aspirare a cailor am inceput sa plang. Am fost dusa la terapie intensiva si pusa la oxigen, unde am stat 24 de ore dupa care mi-am revenit.
Am mancat aproape tot ce imi dadea mama, eram un copil grasut si cuminte. Am ajuns dupa o saptamana acasa si toate revenisera la normal, am uitat sa va spun cand am ajuns acasa am aflat ca am o surioara mai mare, de 7 ani care toata ziua se uita la mine si ma pupa.
La 13 zile de cand eram si eu in lume am facut o convulsie si am inceput sa plang, nu mai mancam si parintii m-au dus la spital la Hunedoara, de acolo ne-au trimis la Deva dupa care la Cluj.
In clinica din Cluj am fost diagnosticata cu tromboza la nivelul arterei sylviene stangi (CT), am urmat tratament cu anticoagulant 3 saptamani si la RMN s-au evidentiat… 2 Accidente Vasculare Cerebrale trombotice. Dupa o luna de zile petrecuta la terapie intensiva in Cluj am intalnit niste oameni minunati care pot spune ca m-au salvat (dr. Mihai Militaru si echipa). Dupa toate acestea ne-am intors acasa, am crescut dar dezvoltarea neuropsihica si motorie a ramas in urma. La varsta de 4 luni au aparut si spasmele infantile (crize epileptice) care au intarziat si mai mult dezvoltarea psihomotorie.Acum avem peste 3 ani si progresele sunt mici dar eu cu mami am muncit foarte mult, facem gimnastica pentru recuperare in fiecare zi, mergem la un centru teritorial o data pe saptamana, la Cluj o data la 2 luni, la Deva 4 saptamani pe an.
Dupa AVC eu am ramas cu hemipareza dreapta spastica, mana dreapta nu o folosesc deloc, de aceea recuperarea este mai inceata. Acum stau in fundulet si scot sunete iar cate o data mai incerc sa ma ridic in picioare. Mami este multumita de mine, dar am uitat sa va spun ca la ultima investigatie RMN, in locul unde am avut cheagul de sange zona s-a amputat. Adica nu mai existra artera.
Mami si tati au cautat o clinica unde poate sa ma duca pentru a recupera din handicapul meu. Astfel ca au gasit o clinica in Germania care poate sa efectueze un transplant cu celule stem (celula stem autologa) prin punctie lombara dar din pacate costul se ridica la 9000 Euro.Dupa operatie trebuie sa fac recuperare fizica si sedintele de oxigenare hiperbara. Costul acestor sedinte se ridica la 3000 de euro.
Diagnosticul meu este Sindrom West, hemipareza dreapta, betatalasemie, strabism convergent si microcranie. Prea multe pentru o fetita ca mine, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si al vostru am sa scap de ele.
Din pacate suma pe care clinica a cerut-o este mult prea mare si nu dispunem de ea. De aceea va rog pe voi oameni cu suflet, sa ma ajutati sa devin un copil normal fara handicap.
Contul in care puteti face donatia: RO31BRDE220SV36946032200
Contul pentru donatii din strainatate:
Beneficiar: Gintagan Daniela
Cod SWIFT : BRDEROBU
RO31BRDE220SV36946032200
Cod SWIFT : BRDEROBUXXX
Va multumim si nu ezitati sa ne contactati si la adresa gantagandana@yahoo.com
Telefon :0724274239
Informatii despre fetita, acte medicale si mult mai multe informatii gasiti aici:”anamaria-teodora.blogspot.com“
Scris de . 0 Comentarii
Implinise un an când a avut loc accidentul nuclear civil de la Cernobâl şi se gândeşte că acesta ar putea fi cauza afectiunii grave de care sufera astazi: cancer al ţesuturilor moi. Minionă şi timidă, blanda sau involburata, inzestrata cu o mare inteligenta emotionala, Adriana îşi petrece existenta, inca de la sfarsitul anului trecut, în secţia de oncopediatrie a Spitalului Clinic Fundeni cu diagnosticul angiosarcom epitelioid grup 3 (adică cel mai înalt grad de malignitate).
Pe 20 iunie 2011 a făcut a treia operaţie a tumorii recidivante de la picior, dar pe lângă aceasta în zonă au mai fost extirpate si invaziile musculare. În ianuarie 2011 a aflat si de existenţa unor metastaze pulmonare. Inca nu s-au descoperit motivele care duc la aparitia si dezvoltarea sarcoamelor, iar ea s-a resemnat cu sintagma “cauze necunoscute”. Nimeni din familia ei nu a fost şi nu este bolnav de cancer.
A copilărit la Zimnicea şi cel mai mult îi plăcea să meargă la Dunăre să înoate, chiar dacă era un combinat chimic pe malul celalalt, aproape de oraş, care polua zona.
În 2005 a venit în Bucureşti, studenta fiind la Facultatea de Litere. Un nodul la coapsă, de 2 cm, situat la suprafaţă, care se simţea fără să o doară, a făcut-o să meargă la un consult în luna noiembrie a acelui an. A fost operată ambulator, la o clinică particulară. I s-a spus că formaţiunea seamănă cu un chist, fără să se stabilească – pre sau postoperator – natura formaţiunii. S-a terminat totul în aceeaşi zi; cum rezultat de la patologie nu a primit, Adriana aproape că a uitat episodul. Avea 19 ani şi nu s-a gândit nici un moment cât de gravă ar putea să fie situaţia. După doi ani, în ianuarie 2008, formaţiunea tumorala a reapărut.
Între timp, Adriana şi-a urmat studiile şi s-a angajat la redacţia publicaţiei Cinemagia. În vara lui 2008 a început să i se facă rău inexplicabil, aproape zilnic. Un abonament la Medsana făcut pentru fiecare angajat al firmei, a ajutat-o să ajungă la chirurgul Irinel Popescu. Acesta a consultat-o, a zis că nu îi place ce vede şi, ca atare, i-a dat trimitere pentru un RMN. Venită cu rezultatul pe care scria tumoră malignă, Irinel Popescu a întrebat-o: “- Dar tu nu ai părinţi, de ce umbli singură prin spitale?!”. A programat-o pentru operaţie săptămâna următoare. Adriana are părinţi, parinti care o iubesc nelimitat si neconditionat şi a trebuit să le transmita telephonic diagnosticul. Socul acestora a fost devastator. A încercat să-i protejeze, prezentându-le situaţia ca fiind mai bună, spunând că este vorba de o suspiciune (de cancer). Adriana e cea care îşi încurajează staruitor părinţii. La începutul lui septembrie 2008 i-a fost indepartat un alt tesut metastazic, iar la inceputul lui octombrie 2008 a început tratamentul chimioterapeutic, pe care l-a urmat pana februarie 2009; au urmat 6 saptamani de radioterapie. A fost declarată vindecată şi chemată la control dupa şase luni. A urmat o perioadă normala: care a mers la facultate şi birou ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Purta o perucă cu cozi. În 2008 trebuia să dea licenţa, dar din cauza bolii a fost nevoită să o amâne. Pregătea o lucrare despre textele politice ale lui Eminescu.
În toamna lui 2010 a început să o doară piciorul, o durere persistenta. Cu câteva zile înainte de Crăciun a facut ecografie de control ca “să stea liniştită înainte de sărbători”. Aşa şi-a zis, pentru că nu credea că e vorba despre o recidivă. A aflat că formaţiunea are deja 2 cm. Uriasa. Cum doctorii lipseau de sărbători, a început să caute informaţii despre boala ei. Atunci a citit că şansele de supravieţuire sunt foarte mici, dar că există, totuşi.
Pe 20 iunie, asa cum am amintit deja, a suferit a treia interventie chirurgicala. Tumoarea crescuse de la 2 cm la aproape 5 cm.
Adriana Cuta: “Legat de doctori, nu am intalnit pana acum niciunul care sa-mi vorbeasca despre boala mea. Iar asta e cauza multor probleme. Lipsa de incredere. Deciziile mele gresite. Pesimismul. Tot din cauza lipsei de comunicare eu nu simt ca am vreo legatura speciala cu doctorii. Nu mi se pare corect ca ei sa stie ceva despre mine si sa nu-mi spuna. Intr-adevar, mi s-a raspuns la intrebari. Dar de mult ori nu am stiut ce sa intreb sau nu am stiut ca trebuie sa intreb. In 2008, la episodul anterior al bolii, doctorii care m-au tratat, m-au lasat sa plec acasa fara sa-mi dea cea mai mica idee despre ce inseamna diagnosticul de angiosarcom. Si nu am stiut pana in 2011, cand boala a recidivat. Atunci am citit pe internet si m-am ingrozit sa aflu ca este o forma de cancer foarte agresiva si foarte rara, ca nu exista un tratament si ca sansele de supravietuire sunt cam 10%. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost ca oncologul, chirurgul, radiologul, anatomo-patologul stiau si nu mi-au spus. Apoi m-am gandit ca poate nu stiau. Oricum, m-am intors foarte sceptica la medicina alopata. Abia acum am inteles cat de important este sa urmez un tratament. Si m-am hotarat sa fac tot ce pot pentru a avea acces la el.”
Visul Adrianei este unul incarcat emotional si afectiv: isi doreste sa faca voluntariat in Africa sau in Romania, pentru a-i ajuta pe cei aflati in suferinta.
Motto-ul Adrianei: keep on keeping on.
Vom continua si noi sa luptam pentru implinirea viselor ei si pentru viata ei. Un tratament oncologic pe care ar trebui sa il urmeze imediat in clinica Anadolu din Turcia, ar putea fi sansa ei pentru supravietuire.
Costul depaseste 40.000 EUR.
-ro.png)
