Skip to content

Posts under Donaţii Category

Mar. 29, 2013

Scris de Adrian Benchea. 0 Comentarii

Au ajutat impreuna cu JA!
Update:
“Lectia de supravietuire în demnitate” pe care ne-a „servit-o, în urma cu mai bine de o luna de zile, familia de nevazatori formata din Larisa si Ovidiu Bulboaca, a avut un ecou impresionant în rândul cititorilor Jurnal aradean si Aradon.

Imediat dupa aparitia articolului (29 martie 2013), gesturile emotionante ale semenilor nu au întârziat sa apara (si mai apar chiar si acum). Sensibilizati de povestea sotilor Bulboaca si a copiilor lor, Darius si Aysha, oamenii au ales sa raspunda campaniei JA si… au ajutat. Fie ca locuiesc în Arad, la Paris sau undeva, prin Canada, ei i-au fost alaturi tinerei familii cu bani, cu alimente, cu haine, cu… ce a putut fiecare.

Un gest surprinzator – atât pentru noi, cât si pentru Larisa si Ovidiu – a venit din partea viceprimarului municipiului Arad, Catalin Titiriga. El s-a oferit sa-i plateasca familiei Bulboaca chiria pentru noua locuinta în care s-au mutat, în avans, pe un an de zile. Si nu doar ca s-a oferit, ci chiar s-a achitat de aceasta promisiune! Un gest onorant pentru OMUL Catalin Titiriga!

“Dorim sa multumim tuturor celor care ne-au ajutat si au promis ca vor fi alaturi de noi si în viitor. Le suntem recunoscatori tuturor, în special domnului viceprimar Titiriga, care a facut un lucru extraordinar! Cu sprijinul oamenilor, am reusit sa-i bucuram pe copilasii nostri si sa avem sarbatori fericite. Multumiri speciale pentru Jurnal aradean, care ne-a facut cunoscuta povestea.” – ureaza sotii Bulboaca.
Sursa:
http://www.aradon.ro/au-ajutat-impreuna-cu-ja-2/1283797
Descrierea cazului:
Larisa si Ovidiu Bulboaca au, fiecare, 27 de ani si sunt nevazatori. Asta nu i-a împiedicat, însa, sa-si construiasca împreuna o familie. S-au casatorit si au doi copii: Aysha Maria (un an si trei luni) si Darius Ovidiu Andrei (2 luni).

Sunt doi copii frumosi si sanatosi, iubiti peste masura de parintii lor. De fetita se ocupa mai mult tatal, iar de baietel se îngrijeste mai mult mama. “Dar fiecare din noi are ochi pentru amândoi copiii” spune Larisa.

Cum îsi vad pruncii cei doi nevazatori? “Am imaginatia mea de mama” – explica, emotionata, Larisa Bulboaca. Sotul ei raspunde aducându-ne în atentie o întâmplare: “Ne aflam odata într-o farmacie, având-o pe Aysha în brate. Ne-am întâlnit cu o cunostinta care a exclamat: «Vai, ce ochi albastri si ce par blond are!» Dupa ce am iesit din farmacie, am întâlnit pe altcineva care ne-a spus ca fetita e brunetica si are ochi caprui! Asa ca… asteptam sa creasca si Aysha si Darius, sa ne spuna ei cum sunt”. Larisa pune punctul pe „i”: “Un singur lucru e clar – copiii seamana cu mine sau cu Ovidiu”.

Detalii… “firesti”
Este de neimaginat cum reuseste sa se descurce familia Bulboaca! Credeti ca v-ar fi usor în locul lor? Acoperiti-va ochii si încercati, apoi, sa alegeti câteva haine din sifonier si sa va îmbracati, sa mergeti în bucatarie, sa luati niste alimente din frigider, o farfurie de pe raft si sa va apucati sa mâncati… Nu uitati de copii! si ei trebuie spalati, îmbracati, hraniti, îngrijiti…

Am întrebat-o pe Larisa un lucru foarte simplu: de unde stie ca o soseta e perechea altei sosete. “Le simt tesatura” – a raspuns cu naturalete. La fel de firesc ne-a explicat si cum reuseste sa nu scape laptele în foc: “Îl aud când fierbe”. Desigur, fiind nevazatori, toate celelalte simturi ale lor sunt mult mai dezvoltate. I-am întrebat cum îsi dau seama când copilasii au o problema: când Darius face grimase din cauza colicilor, când Aysha e pe cale sa faca vreo prostioara… “Nu avem raspuns. Îi simtim, pur si simplu – au spus, la unison, sotii Bulboaca. si îi multumim lui Dumnezeu ca pâna acum nu am avut niciun fel de probleme cu copiii”.

Griji financiare
Dragostea îi uneste pe Larisa, Ovidiu, Aysha si Darius. Desi le e greu, tinerii parinti se daruiesc cu totul copiilor lor. Au o viata extrem de solicitanta, dar nici nu le-ar trece prin cap sa se plânga. Înainte de orice, sotii Bulboaca sunt doi oameni care pun mare pret pe demnitate.

Tocmai de aceea, vorbesc cu oarecare retinere despre problemele lor. Caci au probleme. Familia locuieste în chirie, într-un apartament de bloc, cu doua camere. Platesc 150 de euro pe luna, adica peste 600 de lei. La aceasta suma se adauga cheltuielile de întretinere, adica alti 600 de lei. Veniturile lor se reduc la 1.700 de lei – cât se cumuleaza din cele doua pensii de nevazator. Le ramân, asadar, aproximativ 500 de lei ca sa… traiasca. Prioritatea o reprezinta, desigur, copiii. Scutecele consuma o buna parte din buget, dar nu e de neglijat nici laptele praf cu care se hraneste Darius ori mâncarea special preparata pentru Aysha. Ca sa nu mai vorbim de „pâinea cea de toate zilele” a parintilor…

Se pot împarti 500 de lei în atâtea directii? Reuseste familia Bulboaca sa se descurce? “Suntem undeva cam pe la limita. Poate chiar la limita” – spune Ovidiu. “E foarte greu” – completeaza Larisa. Dar mai traim pe datorie… Multumim lui Dumnezeu ca avem de la cine sa ne împrumutam. Suntem corecti, întotdeauna dam banii înapoi la termenul stabilit.”

Presiune
Problema cea mai grava cu care se confrunta, în prezent, sotii Bulboaca este ca, pâna la 1 mai, trebuie sa elibereze apartamentul în care locuiesc. Trebuie sa se mute în alta parte. Trebuie sa-si gaseasca un alt acoperis deasupra capului lor si copilasilor lor. Acum cauta solutii. Le-am putea cauta si noi împreuna cu ei… Haideti sa încercam sa-i ajutam!

Ajuta împreuna cu Jurnal aradean!
V-a impresionat povestea familiei Bulboaca?
Va propunem sa transformati emotia care va cuprinde într-un gest umanitar.
Facem apel la generozitatea dumneavoastra si va provocam sa va alaturati campaniei „Ajuta împreuna cu Jurnal aradean!”
Fiti marinimosi si ajutati-i pe Larisa, Ovidiu, Aysha si Darius sa aiba o viata mai usoara!
Jurnal aradean e “puntea de legatura” dintre dumneavoastra si familia Bulboaca.
Contact:
Asteptam „raspunsurile” dvs. la numarul de telefon 0257-281802, interior 8413.
Donatii:
Pentru donatii în bani, aveti la dispozitie urmatorul numar de cont deschis la CEC Bank, pe numele Bulboaca Larisa:
xxxxxxxxxxxxxxxx
Sursa:
http://www.aradon.ro/o-lectie-de-supravietuire-in-demnitate/1268900

Feb. 27, 2013

Scris de Adrian Benchea. 0 Comentarii


Descrierea cazului:
Buna! Numele meu este David, dar mi se spune in mai multe feluri…mami imi spune Delu (de la Davidelu), tati imi spune Ducu (de la Daviducu), majoritatea imi spun Sufletel sau Ingeras, doctorii imi spuneau ca sansa mea de a trai e foarte mica….ce bine ca nu i-am bagat in seama!…
Site-ul meu!

Numele meu este Karin Tatucu si sunt mama lui David, un baietel dulce, cuminte si iubitor.

David s-a nascut pe 2 iulie 2010, desi era programat pentru sfarsitul lui august. Pe toata durata sarcinii am facut controale peste controale, ecografii 2D, 3D, 4D, cate D-uri au fost, eu le-am facut, am efectuat toate analizele care mi-au fost recomandate si totul mergea ca pe roate.

Cand aveam cam 32 de saptamani de sarcina, ginecoloaga la care mergeam (dr. Terfaloaga din Arad) mi-a spus ca va trebui sa nasc “putin” mai repede pentru ca placenta imi era imbatranita…insa nu s-a aratat foarte alarmata. Imi daduse de inteles ca acest lucru era normal..chiar daca nu era deloc asa. Daca m-ar fi dus mintea putin mai mult si as fi cerut o a doua opinie poate baietelul meu era acum sanatos. Insa, pe vremea aia inca mai aveam incredere in sistemul nostru medical. Mare gresala!

Dupa 2 saptamani de la ultimul control, parca nu-l mai simteam miscandu-se, asa ca am sunat-o pe ginecoloaga pentru a programa un nou control, urgent. S-a mirat ca ma intorsesem asa de repede, iar dupa ce a controlat puiutul a spus ca e totul OK, copilul cantarea teoretic 1.8kg. Asa ca am intrebat-o daca e normal ca acesta sa nu se mai miste. Abia atunci a inceput sa ma ia putin mai in serios..putin de tot. Mi-a spus ca ar fi bine sa ma internez, dar nu era neaparat sa ma internez atunci (era joi) pentru ca ea pleaca de vineri in concediu in Italia si se intoarce abia luni..deci e OK daca ma internez si luni.

Hotarata sa nu mai pierd nici o secunda, mi-am facut bagajul si am plecat la spital in ziua aceea. Avea sa fie prima din sirul de multe idei inspirate pe care le-am avut de cand exista fiul meu.

Si am ajuns la maternitate…m-a preluat tot ginecoloaga cu pricina (ca la control mergeam la ea la cabinet, intr-o clinica privata) dar le-a spus asistentelor sa nu-mi mai faca ecografie ca nu e nevoie…zicea ca a vazut ea ce a avut de vazut in ecografiile de la cabinet. Sa ma tina doar acolo pana luni, iar cand se va intoarce ea imi va face o cezariana si gata. Ma gandesc si acum cu recunostinta la asistenta aia care s-a gandit a doua zi sa ma trimita totusi la un eco..asa, ca sa-l aiba la dosar…ea i-a salvat viata copilului meu. Am ajuns la eco unde m-a intampinat o tipa blonda, plictisita. Am spus buna ziua si am primit in schimb un marait. M-am intins pe pat si atunci a inceput totul. Am vazut-o cum se schimba la fata. A pus mana pe telefon si a chemat pe cineva. In 2 minute a aparut un domn micut de statura care a facut ochii mari cand s-a uitat la ecograf. Mi-a spus sa ma imbrac si sa vin la el in birou cand sunt gata. Mai tarziu aveam sa aflu ca acel domn era seful maternitatii. Pana am ajuns eu in biroul dumnealui, el deja aranjase ca o ambulanta sa ma transporte de urgenta la Timisoara unde ma astepta un doctor pregatit sa ma opereze.

Am fost treaza pe timpul cezarienei. Copilul meu nu a plans cand s-a nascut. Era micut si vanat..nu m-au lasat sa il mangai, sa il sarut, sa stie si el ca exista cineva pe lumea asta care il iubeste. I-au facut ceva si atunci a scancit de doua ori, fara vlaga. Plangeam si ma uitam la el neputincioasa. Strigam sa mi-l aduca, sa mi-l arate macar, dar asa cum a aparut a si disparut. L-au dus la terapie intensiva si acolo a ramas 3 saptamani. Nu am avut voie sa-l ating…mi-e asa de greu cand imi aduc aminte acele momente. Tin minte ca era o gaurica in incubatorul lui pe unde strecuram un deget si il mangaiam pe manuta cand nu ma vedeau asistentele. Dupa cezariana, doctorul i-a spus sotului meu ca mai aveam maxim jumatate de ora pana cand copilul ar fi murit sufocat. Nu mai avusesem lichid amniotic, desi nu mi se rupsese apa, iar uterul era mulat pe copil…”ca un sarpe” a fost expresia pe care a folosit-o.
Nu-i venea sa creada ca ginecologul care m-a avut sub observatie nu a vazut asta.

Acele 3 saptamani au fost cele mai lungi din cate traisem pana atunci. Eram singura din salon care nu isi primea copilul o data la 3 ore ca sa il alapteze. Am schimbat 4 ture de mamici noi care toate plecau acasa cu copilul lor sanatos si grasut.

Dupa 3 saptamani de plans si dat mita la doctori si asistente, 3 saptamani in care mi se spunea intr-una ca “nu stim ce sa ii mai facem”, mi-am facut bagajele si am cerut sa ne transfere la un alt spital, specializat pe copii prematuri (ideea inspirata nr.2). Acolo am tinut prima oara copilul meu in brate. Am simtit ca mi se inoaie genunchii si nu imi venea sa cred..fiinta aceea mica pe care o simteam langa mine era acel pui necajit pe care il priveam prin sticla de la incubator de atita vreme..atunci am stiut ca voi face tot ce imi sta in putere ca el sa fie bine. Dupa o saptamana de stat pe terapie intensiva si acolo, am fost transferati intr-un salon unde puteam intra sa ii dau eu sa manance. Avea intr-adevar sonda de gavaj si era hranit cu seringa direct in stomac, dar important era ca puteam sa fiu langa el, iar in acele 10-15 minute cat aveam voie sa stau in salon il puteam mangaia, ii puteam vorbi, ii puteam canta…2 luni am stat si acolo in spital, insa situatia a luat-o din nou la vale in momentul in care sefa spitalului a plecat in concediu. Asistentele si doctorii de serviciu au transformat saloanele copiilor in “birt”. Imi aduc aminte ca am venit de dimineata sa ii dau lui David sa manance si se scutura foarte tare. Am chemat doctorita si am intrebat-o daca e normal sa faca asa? Mi-a spus ca asa face el. Cand am revenit peste 3 ore la urmatoarea masa, copilul era sedat, iar cand am intrebat care era motivul mi s-a raspuns rastit ca “tu n-ai vazut cum se scutura?”. Defapt facuse convulsii si nimeni nu parea ingrijorat de treaba asta si nici nu si-au facut o prioritate din a ma anunta. Nu am mai stat pe ganduri si in ziua urmatoare mi-am cerut din nou transferul, la spitalul de peste drum, la dl. Dr. Craciun Adrian, la care ma gandesc si acum cu drag, iar daca va citi vre-o data povestea asta, sa stie ca ii sunt vesnic recunoscatoare ca ne-a primit asa, de pe-o zi pe alta si ca mi-a pus copilul pe picioare. De acolo am plecat acasa in 2 saptamani, iar copilul era bine!
Din nefericire, suferinta pe care a avut-o inainte de a se naste l-a lasat cu leziuni pe creieras, acestea purtand denumirea de Leucomalacie Periventriculara. Tot aceasta leucomalacie a condus spre tetrapareza spastica si spre Sindrom West (cea mai grava forma de epilepsie, care vine fulgerator si se lasa cu retard mental) care a inceput sa se manifeste cand David avea 7 luni. Facea cate 8-9 ture de cate 100 de crize intr-o zi. Uneori poate chiar mai multe.
Cu ajutorul unei mamici foarte bine informate am ajuns la Cluj, unde ne-am tratat de Sindromul West si am scapat de crize relativ repede (cam la 4 luni dupa ce le-am depistat) insa acestea l-au facut sa piarda tot ceea ce a invatat sa faca pana atunci, cu mari eforturi din partea lui si a noastra.

Aflasem inainte sa merg la Cluj despre o terapie foarte promitatoare, anume Oxigenoterapia Hiperbara, care promite ca poate oxigena creierul chiar si in zonele unde acesta nu este vascularizat (adica exact ceea ce aveam noi nevoie, Leucomalacia fiind tocmai atrofierea unei parti a creierului datorita lipsei circulatiei din acea zona). Dar aceasta terapie este foarte costisitoare. O sedinta costa 400 de lei, iar noi a fost nevoie sa facem 14. Plus ca centrul se afla in Constanta, deci drumul si cazarea..cand tragem linie si adunam am cheltuit 2000euro cu aceasta terapie. Am avut mare noroc ca avem o familie care ne iubeste si au pus mana de la mana ca sa putem noi ajunge cu David acolo. Si a meritat. Dupa hiperbara, baietelul meu a devenit vioi, vesel, a inceput sa ne priveasca si sa se arate interesat de ceea ce se intampla in jurul lui.

De atunci au trecut doi ani. Am inceput sa facem Reflexo terapie, Vojta, Kineto, masaj, Ergoterapie, sa mergem la bazin, iar progresele au fost bunicele, insa acum, la 2 ani si 7 luni, puiutul meu este evaluat ca fiind la nivelul unui copil de aproape 10 luni. Deocamdata stagnam la acel nivel, pentru ca de o luna si jumatate David a inceput sa faca din nou crize de epilepsie.
A fost nevoie sa-i marim doza de anticonvulsivante si din aceasta cauza creierasul lui nu poate absorbi suficienta informatie din terapiile pe care le facem acum.

Mi se rupe sufletul sa-l duc in parc, pentru ca stiu ca si-ar dori sa se joace si el cu alti copii, sa alerge, sa mearga pe bicicleta, dar aceasta boala nu ii permite una ca asta. Se uita la tobogan, insa nu isi poate sustine spatele ca sa se dea ca si ceilalti copii. Ma consolez cu gandul ca poate daca nu stie cum e nici nu ii lipseste, dar stiu ca nu e asa.

Am aflat recent de o terapie care pare extraordinara. Se numeste NACD si este fondata de un domn din SUA. Am discutat cu diverse mamici din Romania care spun ca au avut rezultate spectaculoase cu aceasta terapie si ne-am dori mult de tot sa o incercam.
Inscrierea in program ne costa 1000$, iar mentinerea in program este 230$ pe luna. Pentru a putea face aceasta terapie si pentru a relua terapia Hiperbara avem mare nevoie de ajutorul vostru. Familiile noastre ne-au ajutat cum au putut, insa aceasta suma depaseste cu mult posibilitatile noastre materiale.

Daca aveti dorinta si puterea sa ne sprijiniti pentru a contribui la tratamentul lui David, va vom fi vesnic recunoscatori.
Donatii:
Pentru acest an, telul nostru e de a reusi sa facem urmatoarele terapii:
NACD, Oxigenoterapia Hiperbara si Terapia Tomatis.
Din momentul in care vom incepe NACD (in 20 Mai suntem programati la Bucuresti pentru evaluare) vom avea nevoie de 230$ lunar. Restul costurilor sunt “fulger”, adica Oxigenoterapia hiperbara ne va costa 1400 euro/14 zile+cazare si drum se ajunge undeva in jurul sumei de 2000euro (atit am cheltuit data trecuta, acum 2 ani) iar terapia Tomatis costa 110RON/2 ore timp de 15 zile, fiindu-ne necesare 3-4 sesiuni pe an deci 1650RON/tura, 6600Ron pe an.

Cei ce doresc sa ne sprijine financiar pentru a putea beneficia de terapiile care ne sunt necesare, pot dona orice suma, cat de mica, in urmatoarele conturi:
RO46RNCB0636034229580001 cont in dolari (USD), beneficiar Karin Tatucu, Banca BCR
RO25RNCB0015034229580001 cont in lei (RON), beneficiar Karin Tatucu, Banca BCR
RO19RNCB0636034229580002 cont in EURO, beneficiar Karin Tatucu, Banca BCR

Aveti de asemenea posibilitatea de a cumpara niste lucrusoare Hand Made, in scopul strangerii de fonduri pentru David!
Contact:
E-mail:
pitykot(@)gmail(.)com
Documente medicale:
Aici
David Tatucu: 2ani si 7luni de vaslit contra curentului

Asa arata puiutul meu la cateva zile dupa ce s-a nascut..l-am fotografiat cu telefonul pron gemuletul incubatorului, pe furis (ca nu e voie sa faci poze la terapia intensiva)…mic, singur si necajit…

La 2 luni deja a prins umpic de putere :)

Am scapat de la spital!!! Insfarsit a ajuns in bratele taticului lui..
David Tatucu: 2ani si 7luni de vaslit contra curentului

Feb. 3, 2013

Scris de Dan. 0 Comentarii

60694_154886424657927_783828346_n

Descrierea cazului:

Ma numesc Togan Zoica Rodica, sunt din Sat Matasaru, Judetul Dambovita, am 32 ani si sunt imobilizata in scaun cu rotile de la varsta de 14 ani, am distrofie musculara ducheen, iar impreuna cu sora mea, Togan Adriana, 36 ani, care este tot in scaun cu rotile de la aceeasi varsta, avand si ea diagnostic distrofie musculara, dorim sa va marturisim ca suntem niste fete simple, dar triste si suparate din cauza necazurilor ce le intampinam zi de zi de ani, de atatia ani de zile.

In urma cu 7 luni, ne-a murit un frate de doar 34 ani, Togan Nicusor Zenofie, care si el era tot in scaun cu rotile la fel ca si noi, iar pierderea lui ne-a lasat si mai multa durere si mai multe lacrimi si nu este zi sau noapte sa nu adormim plangand. Noi beneficiem de dor 293 ron pe luna pensie de handicap, care abia ne ajung de tratament si de o rata pe care o platim la banca pentru un imprumut luat acum 5 ani pentru a ne achizitiona cele 3 scaune cu rotile. Nu trece zi sa nu ducem grija de maine si totodata grija parintilor, care observam ca nu mai pot, sunt imbaraniti de durere, de tristete si chin. Ei ne sunt alaturi de cand ne-au dat viata si fara ajutorul lor nu puteam supravietui sau merge mai departe.

Rugamintea si dorinta noastra cea mai mare este, ca voi prietenii nostri de pretutindeni, sa ne fiti alaturi pentru a ne readuce si noua zambetul pe buze, sa avem si noi zile cu putin soare, liniste sufleteasca si nu in ultimul rand, o viata ce merita cu adevarat traita. Cu lacrimi in ochi va rugam sa nu treceti cu vederea mesajul nostru si cu atat cu cat va lasa inima sa ne ajutati si pe noi sa putem merge mai departe cu viata asta grea, cu palma dureroasa ce am primit-o in viata si durerile ce ne apasa zilnic. Va multumim.

Donatii:

Beneficiar: TOGAN ZOICA RODICA

Cont RON: RO14BTRL01601201P25524XX, cod swift TRLRO22DBA, Banca Transilvania Gaesti

Cont EURO: RO86BTRL01604201P25524XX, cod swift BTRLRO22DBA, Banca Transilvania Gaesti

Contact:

Togan Zoica Rodica, sat Matasaru, Judetul Dambovita, tel.: 0761970934

buletine t.a cerf togan adriana decizie tzr.cerf

Feb. 3, 2013

Scris de Dan. 0 Comentarii

Descrierea cazului:

Tudose Lenuta este o mamica singura, in varsta de 33 de ani, si este imobilizata la pat de 8 ani. La varsta de 24 de ani a suferit un accident de masina, impreuna cu sotul ei. Sotul a reusit sa scape nevatamat dar ea a ramas imobilizata la pat. In acel moment, diagnosticul din examenul neurologic era: paraplegie, pareza branhiala bilateral R.C. , cu retentie urinara (sonda urinara fixa).

Lenuta nu se poate misca, nu poate sta in sezut, singurele membre pe care le misca sunt mainile si pe acelea mai mult din incheieturi. Dar, cu toate astea, reuseste sa isi sune fata de pe patul de spital sau sa sune profesorii sa afle situatia fetei de la scoala, incearca sa fie mama, sa nu o abandoneze, asa cum a facut-o tatal ei. Tatal fetitei le-a abandonat la putin timp dupa accident, cand a aflat ca sotia lui este un om “ legat” de pat, lasand pe umerii bietilor ei parinti toata grija.

Lenuta supravietuieste doar ajutata, dar este o femeie vesela, o luptătoare şi crede în Dumnezeu cu tot sufletul, şi acest lucru o ţine încă în putere si ii da speranta. Se interneaza de cateva ori pe an pentru a beneficia de terapie, are dureri permanente de oase, picioarele si le tine stranse nu poate sa le indrepte.

Dorinta este sa stea in sezut, sa poata sa stea intr-un scaun de rotile, sa poata sa-i fie copilei ei aproape si sa poata sa-i mai scape pe parintii ei de aceste griji. Va rog ajutati aceasta mamica, aceasta minunata femeie pentru a putea să-si  revina puţin, pentru a putea sa scape de durerile ce o macina zi de zi.  Are nevoie de scutece, terapie si medicamente. Medicamentele de care are nevoie sunt foarte scumpe si nu primeste retete compensate.

Contact:

Tudose Lenuta, Jud. Braila, Com. Bordei Verde, Sat Liscoteanca, nr. 80
Tel : 0746.337.404


1 2

34

Jan. 21, 2013

Scris de Adrian Benchea. 0 Comentarii


2% din impozitul pe venit pentru beneficiarii asociatiei
Pentru a putea veni in ajutorul copiilor cu dizabilitati din Arad, avem nevoie in primul rand de ajutorul vostru, al fiecaruia!

De aici, puteti descarca formularul prin care 2% din impozitul pe venit al dvs se redirectioneaza de la stat catre fondurile asociatiei.
Formularul 230 cu datele organizatiei
Completarea lui dureaza putin, dar sprijinul pe care il oferiti este mare!

“ASOCIATIA UMANITARA IMPREUNA.INFO”
In baza art. 4 din OG nr. 26/2000 cu modificarile si completarile ulterioare subsemnatii:
ADRIAN BENCHEA
MARIA-VERONICA BENCHEA
ANAMARIA ARDELEAN
constituiti în Adunarea generala a membrilor fondatori ai Organizatiei “ASOCIATIA UMANITARA IMPREUNA.INFO”, am hotarât de comun acord adoptarea statutului acestei organizatii neguvernamentale umanitara si de caritate, neconditionata politic, etnic, rasial si religios,cu scop nepatrimonial, de ajutorare a persoanelor cu dizabilitati de ordin fizic, psihic si social si a altor categorii de persoane aflate in dificultate.

Denumirea asociatiei este “ASOCIATIA UMANITARA IMPREUNA.INFO”, denumire ce a fost rezervata la Ministerul Justitiei conform cu DOVADA DISPONIBILITATII DENUMIRII Nr. 114968 eliberata la data de 14.08.2012

Asociatia este constituita fara scop lucrativ (non-profit), independenta, non-guvernamentala, fara scopuri politice si îsi desfasoara activitatea în conformitate cu legislatia româna în vigoare si cu prevederile statutului.

“ASOCIATIA UMANITARA IMPREUNA.INFO” are personalitate juridica.

Durata de functionare a Asociatiei este nelimitata.
Date juridice si fiscale:
Incheiere judecatoreasca:
7933/17.09.2012
Inscrierea in Registrul asociatiilor si fundatiilor:
nr. 63/15.10.2012
CIF:
30800242

Cod IBAN: RO92RNCB0015129791670001
Banca Comerciala Romana Sucursala Arad
Informatii detaliate pe:
Site-ul organizatiei “ASOCIATIA UMANITARA IMPREUNA.INFO”

Jan. 6, 2013

Scris de Dan. 0 Comentarii

Descrierea cazului:
Radu Adelin Mihaita are probleme oftalmologice. Familia locuieste langa Pucioasa, sat Laculete, doar tatal lucreaza, mai au si alti copilasi si nu au internet.
Va rugam sa ajutati familia pentru strangerea unei sume de cca 3000 euro necesare interventiei chirurgicale in Turcia, cea mai ieftina varianta gasita.
Contact:
Cristina Radu, mama: 0720 775 539
Documentatia medicala trimisa de invatatoarea copilului:
buletin externare a buletin externare b

Jan. 6, 2013

Scris de Dan. 0 Comentarii

Descrierea cazului: 
Mă numesc Irina. Sunt mama a 4 copii de: 11, 8, 6 și 3 ani, pe care îi cresc singură. Locuiesc în Cluj-Napoca, în cartierul Someșeni, pe strada Cantonului, la baraca numărul 15. Am mare nevoie să mă racordez la rețeaua de curent electric în această iarnă. Este singura metodă prin care pot să-mi luminez baraca și să o încălzesc. Întunericul este cumplit, mai ales acum când ziua este așa de scurtă. Mi-e frică să nu mi se îmbolnăvească copiii și îmi este aproape imposibil să-i pregătesc pentru școală. Costurile pentru racord se ridică la 1600 de lei, pentru cazurile sociale. Am strâns aproape jumătate din bani, însă economisesc greu, a venit deja iarna și mă gândesc cu groază că nu vom face față frigului și întunericului. Orice ajutor este binevenit! Vă mulțumesc din suflet.
Contact:
Irina Szabo Kocsis
Cluj-Napoca, str. Cantonului, baraca nr. 15
tel. 0757357561